Site/blog original ce are ca scop popularizarea adevăratei arte a actorului, una a omenescului, asumării, vulnerabilității, procesualității, avântării în necunoscut și adevărului de viață, o artă de sine stătătoare ce nu are nimic în comun cu teatrul, prefăcătoria, arta regiei sau arta spectacolului, în care actorul autentic nu este interpret, ci creator!
În secțiunea Video-Blog postez fragmente personale din spectacole și examene de actorie semnificative pentru tematica blogului. În restul paginilor (listate în dreapta) actualizez periodic lucrările, informațiile despre spectacole și cele personale.
Lucrările sunt scrise în așa fel încât să fie accesibile oricărei persoane, indiferent de pregătirea sau ocupația sa, dar în același timp sunt și lucrări științifice menite să inspire actorii și regizorii profesioniști sau în devenire.
Ceea ce a pornit ca o nevoie de a scrie pentru a nu uita s-a transformat într-o nevoie de a-mi expune în totalitate procesele de creație și nu numai rezultatele proceselor, astfel încât orice cititor să le poată urmări, să înțeleagă drumul de la convenție la adevăr, să creadă că actoria autentică nu e prefăcătorie, ci creație.